PLOCÓN, plocoane, s. n. 1. Dar omagial intrând în obligațiile vasalilor către Poartă sau ale supușilor către curtea domnească sau către stăpânul moșiei; (astăzi, fam.) dar, cadou (făcut adesea pentru un serviciu, o favoare). ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva în fața cuiva. ♦ Spec. Dar care se dă nașilor (la nuntă, la botez sau în anumite ocazii). 2. (Înv.) Jertfă, ofrandă. 3. (Și în sintagma plocon de nume) Denumire dată, în evul mediu, în țările române, unor dări sau daruri, devenite apoi obligații ale birnicilor. [Var.: poclón s. n.] – Din sl. poklonŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PLOCÓN s. v. atenție, cadou, compliment, dar, închinăciune, jertfă, mătanie, ofrandă, plecăciune, ploconeală, prinos, reverență, surpriză, temenea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
plocón (plocoáne), s. n. – Cadou, dar. Se spunea înainte despre daniile făcute, mai mult sau mai puțin silit, domnului sau marilor dregători; în epoca modernă mai ales despre daruri oferite cu o anumită solemnitate (Trans., dar de botez). – Ploconul steagului, contribuție pretinsă de fiecare schimbare de domnitor; se percepea și de la cei scutiți și de la marii boieri; pentru oamenii de rînd se micșora la două sferturi. – Plocon domnesc, impozit adițional în favoarea strîngerilor de biruri asupra oilor, grînelor și vinurilor; legiferat de Constantin Mavrocordat în medie pentru zece oi. – Var. înv. poclon. Megl. puclon. Sl. poklonŭ „reverență” (Miklosich, Lexicon, 609; Cihac, II, 269; Conev 58), cf. bg., sb. poklon. – Der. ploconi, vb. refl. (a se înclina, a face temenele, a saluta respectuos, a se umili), din sl. po(dŭ)kloniti, poklanjati; ploconeală, s. f. (aplecare, ploconire).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
plocón s. n., pl. plocoáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PLOCÓN ~oáne n. 1) (în Moldova și în Muntenia medievală) Dar oferit de supușii Porții Otomane, curții domnești sau moșierului. 2) fam. Cadou făcut unei persoane pentru a obține o favoare sau drept mulțumită pentru un serviciu ◊ A duce (sau a aduce, a trimite) pe cineva ~ cuiva a prezenta pe cineva în fața cuiva (în semn de omagiu sau pentru a fi judecat sau pedepsit). /<sl. poklonu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink