Dex plumb

PLUMB, (1) s. n., (2) plumbi, s. m., (3, 4) plumburi, s. n. 1. S. n. Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstruie, lucios în momentul obținerii sau când este așchiat sau pilit proaspăt, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare și a tablelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. ◊ Loc. adv. Ca plumbul = greu. ◊ Apă de plumb = soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, întrebuințată în medicină, în industria textilă etc. 2. S. m. Glonț, proiectil. 3. S. n. Disc mic de plumb (1), cu care se sigilează colete, vagoane, saci etc.; pecete de plumb. ♦ Greutate de diferite forme, folosită ca lest. 4. S. n. (Reg.) Creion. ♦ (Reg.; și în sintagma plumb de placă) Condei special cu care se scria pe tăblițele de ardezie. – Lat. plumbum.

PLUMB s. (CHIM.) (în alchimie) saturn, (reg.) pleu.

PLÚMB s. v. condei, creion, glonț, greutate, proiectil.

plumb (plumburi), s. n. – 1. Metal lucios, cenușiu albastru. – 2. Fir de plumb (1), dreptar; disc de plumb, bici cu plumb etc. – 3. Muniție, glonț. – 4. Sigiliu, pecete. – 5. (Mold.) Creion, unealtă de scris pe tăbliță. – Mr. pl’umbu „glonț”. Lat. plumbum (Pușcariu 1343; Candrea-Dens., 1418; REW 6615), cf. alb. pljump (Philippide, II, 651), it. piombo, prov. plom, fr. plomb, sp. plomo, port. chumbo. – Der. plumbos, adj. (greu); plumbar, s. m. (lucrător în plumb, fîntînar, puțar); plumburiu, adj. (cenușiu); plumbui, vb. (a acoperi cu plumb; a sigila cu plumb; a plomba o măsea); plumbuitor, s. m. (sigilator); plomba, vb. (a astupa o carie dentară), din fr. plomber.

plumb (glonț, greutate) s. m., pl. plumbi

plumb (element chimic) s. n., simb. Pb

plumb (pecete, condei) s. n., pl. plúmburi

PLUMB¹ n. Metal greu și moale, cenușiu-albăstrui, foarte maleabil și ductil, având diferite întrebuințări (în industria chimică, la confecționarea acumulatoarelor etc.). ◊ Ca ~ul foarte greu. Apă de ~ soluție de acetat de plumb, întrebuințată, mai ales, în medicină. Alb de ~ ceruză. /<lat. plumbum

PLUMB² ~i m. 1) mai ales la pl. Proiectil mic de metal la armele manuale de foc; glonț. 2) Bucățică de metal moale, în formă de disc, folosită la sigilarea diferitelor obiecte sau mărfuri. 3) Greutate care servește ca lest. /<lat. plumbum

ápă de plumb s. f. + prep. + s. n.

creĭón n., pl. ĭoáne (fr. crayon, d. craie, cretă). Vărguță de grafit, orĭ de altă substanță minerală pusă într´un bețișor de lemn ca să scriĭ orĭ să desemnezĭ [!]. – Pop. plumb. În vest plaĭvaz.

PLUMB (lat. plumbum) s. n., s. m. 1. S. n. Element chimic (Pb.; nr. at. 82, m. at. 207,2, m. sp. 11,3, p. t. 324,4ºC, p. f. 1.740ºC). Metal moale, cenușiu-albăstrui, lucios în tăietură proaspătă; în aer luciul dispare repede. Se găsește în natură, în special sub formă de sulfură (galenă). În combinații funcționează în stările de valență 2 și 4. Se obține prin prăjirea galenei și reducerea cu cărbune a oxidului format. P. și compușii săi sunt toxici și pot provoca intoxicații profesionale. Utilizarea benzinei aditivate cu p. a contribuit masiv la poluarea mediului; în prezent se preconizează scoaterea din uz a acestui tip de combustibil. Este întrebuințat la fabricarea țevilor de canalizare, a plăcilor de acumulatoare, a tablelor pentru căptușirea pereților unor aparate din industria chimică pentru protecția împotriva radiațiilor, la fabricarea unor aliaje etc. Este cunoscut și folosit din Antichitate. ◊ Apă de p. v. apă. 2. S. m. Glonț. 3. S. n. Disc mic de p. (1), rotund, cu care se sigilează colete, vagoane etc.; pecete de plumb. 4. S. n. Greutate de diferite forme folosită pentru lestarea firului de pescuit, în scopul imersiunii rapide a cârligului și menținerii lui la un anumit nivel. 5. S. n. (Înv.) Creion.