PLĂNTÚȚĂ, plăntuțe, s. f. Diminutiv al lui plantă1; plantă mică, tânără. – Plantă1 + suf. -uță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
plăntúță s. f., g.-d. art. plăntúței; pl. plăntúțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink