POCINÓG, pocinoage, s. n. 1. Întâmplare rea, neplăcută; bucluc, belea; boroboață. 2. (Reg.) Început (de bun augur); saftea. [Var.: pocinóc s. n.] – Din sl. počinŭkŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POCINÓG s. 1. v. poznă. 2. v. necaz.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
POCINÓG s. v. saftea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pocinóg (-guri), s. n. – 1. Saftea, prima vînzare din zi. – 2. Început. – 3. Bucluc, boroboață. Sl. počinŭkŭ „început” (Cihac, II, 269; Conev 78), cf. ceh. počinek.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pocinóg s. n., pl. pocinoáge
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POCINÓG ~uri n. 1) Situație complicată și neplăcută; bucluc; belea; încurcătură. 2) reg. Început de bun augur. /<sl. poținoku
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink