POFÍDĂ, pofide, s. f. Ciudă, necaz. ◊ Loc. prep. În pofida cuiva (sau a ceva) = în ciuda, în necazul cuiva (sau a ceva). – Cf. pol. pochyba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POFÍDĂ f. Pornire (răutăcioasă) ascunsă; ciudă; necaz. ◊ În ~a cuiva (sau a ceva) cu intenția de a provoca supărare cuiva (sau de a sfida ceva). /cf. pol. pochyba
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
POFÍDĂ s. v. ciudă, gelozie, invidie, motiv, necaz, ocazie, pică, pizmă, pornire, pretext, pricină, ranchiună.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pofídă (pofíde), s. f. – Ciudă. – Var. Mold. pohidă, prohită. Origine nesigură. După Cihac, II, 238, din pol. pochyba „greșeală”, cf. sb. himba „vicleșug”. Relația cu hîtru (Scriban) nu este convingătoare. – Der. împrohita, vb. (a disprețui), Mold., înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pofídă s. f., pl. pofíde
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
în pofída loc. prep.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink