Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: polei (verb tranzitiv) , poleit (adjectiv)   
POLEÍT1 s. n. Poleire. – V. polei2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POLEÍT adj. suflat, (reg.) poligit. (Obiecte ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
POLEÍT s. v. poleire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
poleít s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POLÉI1, poleiuri, s. n. Strat subțire de gheață, continuu și neted, care acoperă uneori porțiuni din suprafața solului, arborii sau obiectele care se află în aer liber și care este format prin înghețarea apei provenite din ploaie sau din topirea zăpezii. ♦ Fig. Strălucire, lustru, luciu. ♦ (Reg.) Promoroacă, chiciură. – Din polei2 (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A POLEÍ ~iésc tranz. 1) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu metal inoxidabil (în scop protector sau/și decorativ); a sufla; a spoi. 2) fig. (despre lumină sau surse de lumină) A învălui într-o lumină strălucitoare; a face să strălucească (ca poleiul). 3) fig. (stari de lucruri, situatii etc.) A prezenta într-o lumină mai favorabilă decât este în realitate; a înfrumuseța. /<sl. polijati
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
POLÉI ~iuri n. 1) Strat subțire de gheață format pe suprafața solului, pe copaci, pe orice obiect lăsat în aer liber. 2) fig. Luciu al suprafeței unor obiecte. /v. a polei
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
POLÉI s. v. apărătoare, chiciură, promoroacă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
POLÉI s. (MET.) ghețuș, (înv. și reg.) polediță, (reg.) poleială, policie, sticluș. (Afară e ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
POLEÍ vb. a sufla, (înv. și pop.) a spoi. (A ~ un obiect cu aur.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
poléi1 s.m. (reg.) plantă asemănătoare cu busuiocul, ce crește prin luminișurile pădurii; busuiocul-cerbilor.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
poléi2 s.m. pl. (reg.) nume dat unor ființe supranaturale din basme.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
poleí (poleiésc, poleít), vb. – A suri, a acoperi cu un strat subțire de metal. Megl. puliăés, puliăiri. Sl. polijati „a risipi” (Tiktin). Legătura cu gr. ψυλλεῖον printr-o var. ionică σπυλλήïον (Diculescu, Elementele, 484), e improbabilă. Cf. lei.Der. poleială, s. f. (aurire; lustru superficial; foiță de metal, strălucire); poleitor, s. m. (cel care poleiește); poleitură, s. f. (poleire; obiect poleit); polei, s. n. (strat subțire de gheață), cf. sl. polediti sę „a se acoperi cu polei” și polegniță.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
poléi s. n., art. poléiul
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
poleí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiésc, imperf. 3 sg. poleiá; conj. prez. 3 sg. și pl. poleiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)