POLINÓM, polinoame, s. n. Expresie algebrică constituită din mai multe monoame, legate între ele prin semnul plus sau minus; suma algebrică a mai multor monoame. – Din fr. polynôme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POLINÓM s.n. Expresie algebrică formată din mai multe monoame. [< fr. polynome, cf. gr. polys – numeros, nomos – parte, termen].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
POLINÓM s. n. expresie algebrică formată din mai multe monoame. (< fr. polynome)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
polinóm s. n., pl. polinoáme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POLINÓM ~oáme n. mat. (în opoziție cu monom) Expresie algebrică constituită din mai multe monoame (legate prin semnul „Ș” sau „-”); sumă algebrică a mai multor monoame. /<fr. polynôme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink