Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
PÓLIȚĂ1, polițe, s. f. Suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se țin diferite obiecte. ♦ Obiect de mobilier prevăzut cu asemenea suporturi. [Pl. și: poliți] – Din sl. polica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PÓLIȚĂ2, polițe, s. f. 1. (În sistemul financiar) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ◊ Poliță în alb = poliță2 (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către o instituție de asigurare, prin care aceasta certifică încheierea unui contract de asigurare a vieții sau a bunurilor materiale ale cuiva. – Din it. polizza.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PÓLIȚĂ1 ~e f. 1) Suport de scândură așezat în poziție orizontală pe un perete sau într-un dulap, pe care se țin diferite obiecte. 2) Mobilier prevăzut cu astfel de suporturi. [G.-D. poliței] /<sl. polica
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PÓLIȚĂ2 ~e f. 1) fin. Act financiar în baza căruia debitorul este obligat, la ordinul creditorului, să plătească beneficiarului o sumă de bani la un anumit termen; vecsel. ◊ ~ în alb poliță pe care nu este indicat numele beneficiarului. A plăti cuiva o ~ a se răzbuna pe cineva. 2): ~ de asigurare document prin care se confirmă încheierea unui contract de asigurare. [G.-D. poliței] /<it. polizza
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PÓLIȚĂ s. f. 1. trată. 2. ~ de asigurare = act prin care se încheie o asigurare; a plăti (cuiva) o ~ = a răzbuna. (< it. polizza)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PÓLIȚĂ s. 1. v. etajeră. 2. v. raft. 3. v. policioară.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PÓLIȚĂ s. cambie, trată, (înv.) obligă, sinet, (ger-manism înv.) vecsel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PÓLIȚĂ s. v. cormană, răsturnătoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
póliță (pólițe), s. f.1. Consolă, placă. – 2. Raft, blidar. – 3. Stinghia inferioară a jugului. – 4. Cormană. – Mr., megl. puliță. Sl. (sb., cr., pol.) polica, bg. policŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 274; Conev 62), cf. ngr. πόλίτσα, alb. policë, mag. pólcz.Der. policioară, s. f. (blidar; cormană, apărătoare de urechi; Banat, jugastru).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
póliță (pólițe), s. f.1. Cambie, trată; ordin de plată. – 2. Contract de asigurare. – Mr. poliță, puliță. It. polizza, prin intermediul ngr. πόλιτσα (Gáldi 233; cf. REW 528).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
póliță (mobilă, act) s. f., g.-d. art. póliței; pl. pólițe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române