Dex politică

POLÍTICĂ s.f. 1. Activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, în raport cu statul, determinată de interesele și de scopurile lor; activitate a organelor puterii și conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne și externe, care reflectă orânduirea socială și structura economică a țării; participare la treburile statului. 2. Fel de a înțelege și de a acționa într-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibăcie cu care se poartă cineva pentru a-și atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].

POLÍTICĂ s. 1. (înv.) politichie. (O ~ democratică.) 2. diplomație. (A uzat de o ~ inteligentă.)

POLÍTICĂ s. v. ceremonial, ceremonie, etichetă, protocol, regulă, ritual, rânduială, tipic.

polítică s. f., g.-d. art. políticii; pl. polítici

POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și practica de guvernare a unui stat; sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relațiile, orientările și manifestările care apar între partide, între categorii și grupuri sociale, între popoare etc. în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc.; orientare, activitate, acțiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul conducerii treburilor interne și externe; ideologie care reflectă această orientare, activitate, acțiune. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. 2. Tactică, comportare (abilă) folosită de cineva pentru atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc¹. ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.

POLÍTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de politică; propriu politicii. Program ~. ◊ Drepturi ~ce drepturile cetățenilor de a participa la activitatea de conducere a statului. Om ~ persoană a cărei ocupație principală este activitatea politică. /<lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique

POLÍTICĂ ~ci f. 1) Totalitate de scopuri și obiective urmărite de clasele sau grupurile sociale în lupta pentru interesele lor, precum și metodele și mijloacele cu ajutorul cărora se ating aceste scopuri și obiective. ~ de democratizare. ~ de pace. ◊ ~ vamală sistem de reglementare de către stat a importului și a exportului de mărfuri. ~ economică sistem de măsuri economice înfăptuite de un stat. 2) fam. Manieră de a acționa pentru atingerea unui scop. /<lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique

POLÍTIC, -Ă adj. Care aparține politicii, referitor la politică. ♦ Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme; drepturi politice = drepturi referitoare la participarea cetățenilor la viața obștească și la conducerea treburilor societății; economie politică = v. economie. [Cf. fr. politique, lat. politicus, gr. politikos < polis – oraș].

POLÍTIC, -Ă I. adj. referitor la politică. ♦ nivel ~ = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme; om ~ = cel care își desfășoară activitatea în domeniul politicii (II, 1); drepturi če = drepturi referitoare la participarea cetățenilor la viața obștească și la conducerea treburilor societății II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale în raport cu statul, determinată de interesele și de scopurile lor; activitate a organelor puterii și conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne și externe. 2. tactică, comportare, abilitate folosită de cineva pentru a-și atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)

POLITICÁ, politichez, vb. I. Intranz. (Înv.) A face politică, a discuta despre probleme politice. – Fr. politiquer.

POLÍTIC adj. (înv.) politicesc. (Doctrină ~.)

POLÍTIC adj. v. diplomatic.

POLÍTIC s. v. om politic, politician.

SOCIAL-POLÍTIC adj. sociopolitic.

polític adj. m., pl. polítici; f. sg. polítică, pl. polítice

ACADEMIA DE STUDII SOCIAL-POLITICE, instituție cu un accentuat caracter politic creată în 1945 pentru pregătirea și perfecționarea activiștilor de partid, de stat ș.a. Și-a încetat activitatea în dec. 1989. Cunoscută sub numele de Academia „Ștefan Gheorghiu”.