POLONÍC, polonice, s. n. Lingură mare și adâncă, cu coadă lungă, folosită de obicei pentru a scoate supa sau ciorba din oală sau din castron și a o turna în farfurie. ♦ Lingură mare, adâncă și cu numeroase găuri, folosită la stână pentru a separa urda sau cașul de zer. – Din ucr. polonnyk.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POLONÍC s. (reg.) linguroi, (Mold.) ciorbalâc, (prin Transilv. și Maram.) găvan, (prin Ban.) toc, (Transilv.) lingură de scos. (Cu ~ul se servește ciorba.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
poloníc (poloníce), s. n. – Linguroi. Sl. polonikŭ „uriaș”, cf. pol. połonik, bg. polovnik „linguroi” (Cihac, II, 275; Conev 64).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
poloníc s. n., pl. poloníce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POLONÍC ~ce n. Unealtă de bucătărie, în formă de lingură mare, având găvanul adânc și coada lungă, folosită pentru a scoate mâncarea lichidă din oală și a o turna în farfurie. /<ucr. polonnyk
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink