Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist ... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane | Permalink
POMĂZUÍ vb. v. mirui, unge.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pomăzuí, pomăzuiésc, vb. IV (înv.) 1. (despre clerici, domnitori etc.) a mirui, a boteza. 2. a consfinți, a consacra.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
pomăzuí (-uiésc, pomăzuít), vb. – 1. A unge. – 2. A consacra, a unge. Sl. pomazati (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 88), cf. maslu. – Der. pomazanic, adj. (înv., închinat), din sl. pomazanikŭ; pomazanie, s. f. (consacrare), din sl. pomazanije; pomăzuitură, s. f. (înv., pămătuf de bumbac pentru uns).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pomăzuí (a învesti în funcție, a boteza) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pomăzuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink