PONÓS, ponoase, s. n. 1. (Pop.) Consecință neplăcută; necaz, neajuns; nemulțumire, supărare. A trage ponoasele. ◊ Expr. (Reg.) A-și face ponos cu cineva = a ajunge la neplăceri cu cineva, a-și pricinui supărare, necaz. A-i purta (cuiva) ponos = a avea necaz pe cineva, a-i purta ranchiună, a-l dușmăni. 2. (Pop.) Clevetire, defăimare; injurie, calomnie, insultă. ♦ Nume rău, poreclă (defăimătoare). 3. (Înv. și reg.) Acuzare, învinuire; pâră, protest; (concr.) plângere, reclamație, jalbă. 4. (Pop.) Cusur, vină. 5. (Reg.) Glumă, șotie; poznă. – Din sl. ponosŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PONÓS s. v. abatere, belea, bucluc, culpabilitate, culpă, cusur, dandana, defect, deficiență, dezonoare, eroare, greșeală, imperfecțiune, insuficiență, încurcătură, lacună, lipsă, meteahnă, năpastă, neajuns, necaz, necinste, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, nume, pacoste, păcat, plângere, pocinog, poreclă, rău, reclamație, rușine, scădere, slăbiciune, supărare, supranume, viciu, vină, vinovăție.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ponós (-suri), s. n. – Infamie, discreditare, reputație proastă, notă rea. Sl. ponosŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 276; Conev 101), cf. slov., ceh., rus. ponos. – Der. ponosi, vb. (a defăima, a discredita; a (se) uza, a (se) degrada), din sl. ponositi; ultimul sens, propriu în Mold., există și în sl.; ponoslu, s. n. (înv., Mold., dojană), prin intermediul mag. panaszol (Gáldi, Dict., 95); ponoslui, vb. (a mustra; înv., a defăima), din mag. panaszlani; donosi, vb. (a pîrî; a defăima), din sl. donositi (Cihac, II, 99); donosenie, s. f. (înv., pîră).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ponós s. n., pl. ponoáse
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PONÓS ~oáse n. 1) pop. Consecință neplăcută. A trage ~oasele. 2) Imputație falsă prin care se discreditează o persoană; defăimare; bârfeală; calomnie. /<sl. ponosu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink