POPÍC, popice, s. n. 1. (La pl.) Joc distractiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn cilindrice, fasonate la strung și așezate într-o anumită ordine, jucătorii urmărind să răstoarne cât mai multe dintre ele de la distanță, cu o bilă mare de lemn aruncată pe un jgheab; (și la sg.) fiecare dintre cele nouă piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicărie. 2. Piesă mică de lemn folosită ca proptea în construcția tunelurilor. [Var.: (reg.) popícă s. f.] – Pop1 + suf. -ic.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POPÍC s. (SPORT) (prin Transilv.) cuglă. (A doborât un ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
POPÍC s. v. mănușă, picior.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
popíc, popíci, s.m. (reg.) preot tânăr lipsit de experiență; popoiac.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
popíc s. n., pl. popíce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POPÍC ~ce n. 1) la pl. Joc distractiv cu nouă piese cilindrice de lemn așezate vertical, care constă în doborârea lor cu ajutorul unei bile de lemn, aruncate pe un jgheab. 2) la sing. Piesă cilindrică de lemn folosită în acest joc. /pop + suf. ~ic
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink