PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PORUNCITÓR adj. v. autoritar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PORUNCITÓR adj., s. v. imperativ.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PORUNCITÓR1 adv. Cu ton de poruncă. /a porunci + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PORUNCITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care exprimă o poruncă; imperativ. Glas ~. /a porunci + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink