POSÁDĂ, posade, s. f. 1. (Pop.) Curătură (în pădure). ♦ Loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o așezare omenească. ♦ Loc de odihnă pentru călători. 2. (Pop.) Trecătoare (îngustă) în munți. ♦ Obligație a țăranilor dependenți de a face de strajă în preajma trecătorilor din munți. 3. (Înv.) Loc întărit în mod natural (care servea ca punct de vamă). ♦ Denumire generală a unor dări de vamă. 4. Pârghie cu ajutorul căreia se reglează poziția pietrelor morii în timpul măcinatului, pentru a se obține, după voie, o făină mai mare sau mai fină. ♦ P. gener. (Reg.) Moară. – Din scr. posada.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POSÁDĂ s.f. (În țările de limbă spaniolă) Han. [< sp. posada].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
POSÁDĂ s. (TEHN.) schimbătoare, (reg.) cumpănă, punte, scaun, vârtej. (~ la pietrele morii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
POSÁDĂ s. v. curătură, pichet, vamă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
posádă (posắzi), s. f. – 1. Cartier, periferie, suburbie. – 2. Post de graniță. – 3. Contribuție specială pentru menținerea unei fortărețe. – 4. Dispozitiv care reglează grosimea măcinișului. – Var. posad. Sl. posadŭ „cartier”, posada „așezare”, de la posaditi „a așeza” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 323), cf. sad, răsad. Pentru contribuție, cf. Pintea, Cercetări istorice, XIII, 145. – Der. posădi, vb. (Banat, a așeza), din sl., sb. posaditi; posadnică, s. f. (amantă), din sl. posadĭnica.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
posádă s. f., g.-d. art. posádei; pl. posáde
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POSÁDĂ ~e f. 1) (în evul mediu) Impozit vamal. 2) Trecătoare îngustă în munți. /cf. sb. posada
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink