POTÁIE, potăi, s. f. Câine slab, jigărit sau leneș; cotarlă, javră; p. gener. (depr.) câine. ♦ Epitet dat unui om lipsit de caracter, netrebnic. [Pr.: -ta-ie] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POTÁIE s. v. javră.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
POTÁIE s. v. haită.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
potáie (potắi), s. f. – 1. Cotarlă, javră, jigodie. – 2. Haită de lupi. – 3. Cățel. Origine necunoscută. Soluțiile propuse sînt insuficiente: din sl. tešti, teką „a fugi”, cu pref. po- (Cihac, II, 281); expresiv, cf. mayen. poutaud „broască” (Șeineanu, Chien, 326); dintr-o rădăcină pot-, necunoscută, cu suf. -aie (Pascu, Suf., 200); din sb. potaja „ascunzătoare”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
potáie s. f., art. potáia, g.-d. art. potăii; pl. potăi, art. potăile (sil. -tă-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POTÁIE ~ăi f. 1) Câine jigărit care trezește milă și repulsie. 2) fig. depr. Om de nimic; netrebnic. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink