POTCÁP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. 2. Compus: potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POTCÁP s. (BIS.) (înv. și reg.) potcapoc. (Preot cu ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
potcáp (potcápuri), s. n. – Un fel de pălărie cilindrică a preoților ortodocși. – Var. potcapiu, potcapoc, potcapic. Sl. podŭkapŭ (Chac, II, 281; Conev 84), var. prin intermediul rus. podkapok. – Der. potcapier, s. m. (producător și vînzător) de potcapuri).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
potcáp s. n., pl. potcápuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POTCÁP ~uri n. Acoperământ pentru cap de formă cilindrică, puțin lărgit în sus, purtat de preoții și călugării ortodocși. ◊ ~ul-călugărului plantă erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu frunze păroase, care crește prin locuri sterpe. /<sl. podukapu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink