POTÍR, potire, s. n. 1. Cupă de metal (prețios) cu gura largă (și cu marginile răsfrânte); p. ext. conținutul acestei cupe. ♦ Spec. Pahar de aur sau de argint, cu picior, în care se păstrează cuminecătura la biserică. 2. P. a**l. Parte a unei flori alcătuită din corolă și caliciu. – Din sl. potirĩ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POTÍR s. (BIS.) caliciu, cupă, (înv.) scăfârlie. (~ este un vas liturgic.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
potír (potíre), s. n. – Caliciu. – Mr. putir. Mgr. ποτήριον în parte prin intermediul sl. potiri (Cihac, II, 690; Murnu 47), cf. alb., bg., rus. potir, sb., cr. putir.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
potír s. n., pl. potíre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POTÍR ~e n. 1) Pahar de metal prețios, cu picior, lărgit în partea superioară. 2) Conținutul acestui pahar. 3) bis. Cupă de aur sau de argint, folosită pentru păstrarea cuminecăturii. 4) bot. Înveliș floral alcătuit din caliciu și corolă; periant. /<sl. potiri
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink