PRAGMATÍSM s. n. Curent filozofic care proclamă drept unic criteriu al adevărului ceea ce este util și avantajos din punct de vedere practic. ♦ P. gener. Atitudine a celui care se adaptează la orice situație, care ia în considerație (numai) eficacitatea, utilitatea practică. – Din fr. pragmatisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRAGMATÍSM n. 1) Curent filozofic care susține că utilitatea practică este unicul criteriu al adevărului. 2) Atitudine a unei persoane pragmatice. /<fr. pragmatisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PRAGMATÍSM s.n. Curent filozofic de factură idealist-subiectivistă, răspândit mai ales în S.U.A., care neagă adevărul obiectiv proclamând drept unic criteriu al adevărului numai ceea ce este util și avantajos. [Cf. fr. pragmatisme].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PRAGMATÍSM s. n. curent în filozofia contemporană, care, indentificând obiectul cunoașterii cu procesul cunoașterii, consideră noțiunile, ideile, teoriile etc. exclusiv din punctul de vedere al eficacității lor practice. ◊ (p. ext.) atitudine, concepție etc. care are în vedere (numai) eficacitatea, utilitatea practică. (< fr. pragmatisme, engl. pragmatism)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PRAGMATÍSM s. n. Curent filozofic idealist care, negând adevărul obiectiv, proclamă drept unic criteriu al adevărului numai ceea ce este util și avantajos din punct de vedere practic. – Fr. pragmatisme.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
pragmatísm s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink