PRECIPÍȚIU, precipiții, s. n. (Înv.) Abis, prăpastie. ♦ Cădere de la înălțime. ♦ Fig. Dezastru, ruină. – Din lat. praecipitium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRECIPÍȚIU s.n. (Latinism) Cădere de la înălțime. ♦ Abis, hău. ♦ Dezastru, ruină. [Pron. -țiu. / < lat. praecipitium, cf. fr. précipice].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PRECIPÍȚIU s. v. abis, adânc, prăpastie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
precipíțiu s. n. [-țiu pron. -țiu], art. precipíțiul; pl. precipíții, art. precipíțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink