Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: predica (verb tranzitiv) , predică (substantiv feminin)   
PRÉDICĂ, predici, s. f. Cuvântare rostită de un cleric în biserică, în care se explică și se comentează un text biblic și se dau credincioșilor îndrumări morale; omilie; p. gener. expunere cu conținut moralizator. – Din predica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRÉDICĂ s.f. Cuvântare rostită de preot în biserică; propovedanie, cazanie; (p. ext.) orice expunere cu conținut moralizator. [< it. predica].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PRÉDICĂ s. f. 1. cuvântare rostită de preot în biserică, axată pe un text biblic și cuprinzând învățături. 2. (peior.) expunere cu conținut moralizator; dojană. (< it. predica)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PRÉDICĂ s. v. cazanie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
prédică s. f., g.-d. art. prédicii; pl. prédici
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PREDICÁ, prédic, vb. I. Intranz. (Despre clerici) A rosti o predică. ◊ Expr. A predica în deșert (sau în pustiu) = a vorbi degeaba, a da sfaturi cuiva care nu le ascultă. ♦ Tranz. A recomanda ceva cu insistență; a răspândi, a propaga idei, concepții etc. – Din lat. praedicare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A PREDICÁ prédic 1. intranz. rel. A rosti o predică; a propovădui. ◊ ~ în deșert (sau în pustiu) a vorbi în zadar. 2. tranz. fig. (idei, concepții, învățături etc.) A propaga cu insistență. /<lat. praedicare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PRÉDICĂ ~ci f. 1) Cuvântare rostită de un slujitor al cultului în biserică, la sfârșitul liturghiei, care conține îndrumări morale. 2) fig. Expunere cu conținut moralizator. [G.-D. predicii] /v. a predica
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PREDICÁ vb. I. intr. 1. A rosti o predică. ♦ tr. (Fig.) A sfătui, a recomanda cu insistență. 2. (Fil.) A atribui unui subiect o calitate sau un atribut. [P.i. prédic. / < lat. praedicare, cf. it. predicare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PREDICÁ vb. I. intr. 1. a rosti o predică. 2. (fil.) a atribui unui obiect o calitate sau un atribut. II. tr. a recomanda cu insistență; a propovădui. (< lat. praedicare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PREDICÁ vb. v. propovădui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
predicá (prédic, predicát), vb. – A explica un text biblic. Lat. praedicare (sec. XIX). – Der. predică, s. f. (propovedanie, didahie), din ngr. πρέντιϰα ‹ it. predica; predicație, s. f. (predică), din lat. praedicatio, prin intermediul mag. prédikatió (sec. XVII); predicat, s. n., din fr. prédicat; predicator, s. m., din fr. prédicateur.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
predicá vb., ind. prez. 1 sg. prédic, 3 sg. și pl. prédică
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)