PREJUDÍCIU, prejudicii, s. n. 1. Pagubă, daună; p. ext. știrbire a onoarei, a reputației, a prestigiului cuiva. 2. (Înv.) Prejudecată. [Var.: (înv.) prejudíțiu s. n.] – Din fr. préjudice, lat. praejudicium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PREJUDÍCIU s.n. Pagubă, rău, daună; (p. ext.) știrbire a onoarei, a prestigiului. [Pron. -ciu, var. prejudițiu s.n. / < lat. praeiudicium, cf. fr. préjudice].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PREJUDÍCIU s. n. pagubă, daună materială, morală adusă cuiva. ◊ știrbire a onoarei, a prestigiului. (< fr. préjudice, lat. praeiudicium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PREJUDÍCIU s. 1. v. pagubă. 2. daună, (livr.) lezare. (~ moral adus cuiva.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PREJUDÍCIU s. v. prejudecată.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
prejudíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. prejudíciul; pl. prejudícii, art. prejudíciile (sil. -ci-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PREJUDÍCIU ~i n. 1) Pierdere materială sau morală provocată cuiva; daună; pagubă. 2) înv. v. PREJUDECATĂ. /<fr. préjudice, lat. praejudicium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink