PREMONÍȚIE, premoniții, s. f. Nume dat fenomenului de presimțire a unor fapte viitoare, în general fără motivare rațională. – Din fr. prémonition.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PREMONÍȚIE s.f. 1. Figură retorică prin care oratorul prepară auditoriul în vederea unui anumit fapt care ar putea să displacă; premuniție (2) [în DN]. 2. Senzație care precedă, care anunță un fapt; prevestire, avertisment. [Var. premonițiune s.f. / < fr. prémonition, lat. praemonitio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PREMONÍȚIE s. f. presimțire, presentiment. (< fr. prémonition)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
premoníție s. f. (sil. -ți-e), art. premoníția (sil. -ți-a), g.-d. art. premoníției; pl. premoníții, art. premoníțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PREMONÍȚIE ~i f. Presimțire inexplicabilă a unui fapt viitor. /<fr. prémonition
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink