PREPOTÉNȚĂ, prepotențe, s. f. (Rar) Putere mare, autoritate preponderentă. – Din fr. prépotence, lat. praepotentia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PREPOTÉNȚĂ s.f. (Rar) Putere superioară, autoritate preponderentă. [Cf. fr. prépotence, lat. praepotentia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PREPOTÉNȚĂ s. f. 1. atotputernicie; autoritate absolută. 2. (biol.) capacitate a unui animal de a genera descendenți mult mai asemănători lui decât în mod obișnuit. (< fr. prépotence, lat. praepotentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PREPOTÉNȚĂ s. v. atotputernicie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
prepoténță s. f. → potență
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PREPOTÉNȚĂ ~e f. rar Caracter prepotent. /<fr. prépotence, lat. praepotentia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink