PREROGATÍVĂ, prerogative, s. f. Împuternicire, privilegiu acordat în exclusivitate șefului unui stat sau unui demnitar. – Din fr. prérogative, lat. praerogativa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PREROGATÍVĂ s.f. 1. Centurie care își dădea prima votul în condițiile din vechea Romă. 2. Autoritate, privilegiu, avantaj acordat cuiva prin lege sau prin uz. [< fr. prérogative, cf. lat. praerogativa].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PREROGATÍVĂ s. f. privilegiu, avantaj acordat cuiva prin lege sau prin uz. (< fr. prérogative, lat. praerogativa)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PREROGATÍVĂ s. privilegiu, (înv.) pronomion. (~ unui demnitar.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
prerogatívă s. f., g.-d. art. prerogatívei; pl. prerogatíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PREROGATÍVĂ ~e f. Privilegiu acordat în exclusivitate unui organ de stat sau unei persoane oficiale. /<fr. prérogative
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink