PRETÓRIU, pretorii, s. n. 1. (La romani) Reședința pretorului, sala în care pretorul își exercita funcțiile judecătorești. ♦ Loc dintr-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului. 2. (Înv.) Sală de judecată (în incinta unui tribunal); p. gener. tribunal. 3. (În evul mediu, în Țara Românească) Sfat domnesc format din sfetnicii apropiați ai domnului. – Din lat. praetorium, fr. prétoire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRETÓRIU s.n. 1. Reședința pretorului roman; loc unde acesta ținea judecățile. ♦ Prefect al pretoriului = comandant al gărzii pretorienilor. ♦ Cortul comandantului, care se așeza în mijlocul unei tabere romane. 2. Sală de judecată a unui tribunal. [Pron. -riu. / < lat. praetorium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PRETÓRIU s. n. 1. reședința pretorului roman; loc unde acesta își exercita funcția. ♦ prefect al ~lui = comandant al gărzii pretorienilor. 2. loc într-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului. (< lat. praetorium, fr. prétoire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PRETÓRIU s. (IST.) (înv.) pretor. (~ la romani.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PRETÓRIU s. v. tribunal.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pretóriu s. m. [-riu pron. -riu], art. pretóriul; pl. pretórii, art. pretóriile (sil. -ri-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PRETÓRIU ~i n. (la romani) 1) v. PRETORAT. 2) Loc într-o tabără militară unde se amplasa cortul conducătorului. /<lat. praetorium, fr. prétoire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink