PREZBÍTER, prezbiteri, s. m. Titlu (onorific) pentru o persoană care face parte din cinul1 (2) bisericesc; spec. preot. – Din ngr. presbytos, fr. presbytère.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PREZBÍTER s. m. membru al cinului preoțesc; preot (la catolici). (< gr. presbytos, fr. presbytère)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
prezbíter s. m., pl. prezbíteri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PREZBÍTER ~i m. 1) înv. (în biserica creștină) Slujitor al cultului. 2) Conducător electiv (dintre mireni) al bisericii prezbiteriene. /<ngr. presbytos, fr. presbytere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink