Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
PREZENTÁ, prezínt, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut celor de față, spunând numele, ocupația etc.; a face cunoștință (cu cineva); a (se) recomanda. ♦ Refl. A deveni prezent în memorie, a apărea în memorie ♦ Tranz. A înfățișa (publicului) un spectacol, aspectele unei activități, rezultatul unor cercetări etc. 2. Refl. A apărea, a se înfățișa într-un anumit loc sau în fața cuiva pentru a răspunde unei anumite obligații sau pentru a oferi ori a solicita ceva. ◊ Refl. și tranz. Spec. A (se) înfățișa la un examen, la un concurs, la alegeri etc. 3. Tranz. A pune înainte, a înmâna, a oferi, a da. ◊ Expr. A prezenta arma = a da onorul cu arma. 4. Tranz. (Despre lucruri supuse unei examinări) A avea o anumită însușire, caracteristică. ♦ Refl. A avea aparența de..., a se înfățișa ca... – Din fr. présenter, lat. praesentare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PREZENTÁ vb. I. 1. refl., tr. A apărea sau a face să apară în fața cuiva, a (se) înfățișa. 2. tr., refl. A se recomanda. 3. tr. A înfățișa publicului sinteza unei activități, rezultatul unor cercetări, un program artistic sau muzical etc. 4. tr. (Mil.) A prezenta arma = a mânui arma după anumite prescripții pentru a da onorul sau în cadrul unei ceremonii. [P.i. prezínt, 3,6 prezintă. / < fr. pésenter, cf. lat. praesentare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PREZENTÁ vb. I. tr., refl. 1. a apărea, a face să apară în fața cuiva, a (se) înfățișa. 2. a (se) recomanda. II. tr. 1. a avea, a constitui un anumit aspect, o înfățișare etc. 2. a înfățișa publicului sinteza unei activități, rezultatul unor cercetări, un program artistic sau muzical etc. 3. (mil.) a ~ arma = a mânui arma pentru a da onorul. (< fr. présenter, lat. praesentare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PREZENTÁ vb. 1. a (se) recomanda, (înv.) a (se) sistisi. (Mă ~ Popescu; l-am ~ lui ...) 2. v. exprima. 3. v. transmite. 4. v. reprezenta. 5. v. oferi. 6. v. zugrăvi. 7. v. descrie. 8. v. povesti. 9. v. rosti. 10. v. preda. 11. v. înfățișa. 12. a se înfățișa. (Virusul se ~ sub formă de corpusculi.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PREZENTÁ vb. v. constitui, fi, forma, însemna, reprezenta.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
prezentá vb., ind. prez. 1 sg. prezínt, 3 sg. și pl. prezíntă, 1 pl. prezentăm
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PREZÉNT2, -Ă, prezenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se află în același loc cu vorbitorul sau în locul la care se referă vorbitorul: de față. ♦ (Cu valoare de interjecție) Formulă prin care cei de față răspund la apelul nominal. ♦ Existent. 2. Care se petrece în timpul vieții vorbitorului sau în epoca la care el se referă; actual, contemporan; care se petrece chiar acum, în momentul de față. ♦ De care ești conștient, la care te gândești sau care te preocupă la un moment dat. II. S. n. 1. Perioadă de timp variabilă, concepută ca o unitate distinctă între trecut și viitor; epoca, timpul actual, contemporan; contemporaneitate; p. ext. situație actuală. ◊ Loc. adv. În prezent = azi, acum. 2. (Gram.) Timp al verbului care arată că o acțiune se petrece în momentul vorbirii sau că este de durată. ◊ Prezent istoric = prezent cu valoare de perfect, care se întrebuințează de obicei în narațiune pentru a da stilului o mai mare forță de evocare. – Din lat. praesens, -ntis, fr. présent.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PREZÉNT1, prezente, s. n. (Înv.) Dar, cadou. – Din fr. présent.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PREZÉNȚĂ, prezențe, s. f. Faptul de a fi prezent undeva; existența cuiva sau a ceva într-un loc sau într-un timp anumit. ◊ Listă (sau caiet, condică) de prezență = listă (sau caiet, condică) în care semnează cei prezenți la un curs, la serviciu etc. Prezență de spirit = promptitudine demonstrată de cineva în împrejurări dificile sau neprevăzute. ◊ Loc. prep. În prezența (cuiva) = fiind de față (cineva); în fața, înaintea (cuiva). ♦ Existență. ♦ Manifestare a unei personalități (de prestigiu). – Din fr. présence.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A PREZENTÁ prezínt tranz. 1) A aduce în prezența (cuiva), menționând numele și alte informații, pentru a face să fie cunoscut; a recomanda. 2) (obiecte) A pune în față; a înfățișa; a arăta. ◊ ~ arma a mânui arma într-un mod special pentru a da onorul. 3) (lucrări, proiecte, planuri etc.) A aduce spre examinare, expunând vederii sau făcând cunoscut conținutul (pe scurt). 4) (spectacole, emisiuni, reprezentații etc.) A face cunoscut publicului (interpretând, expunând etc.). 5) (candidați) A face să fie înscris în calitate de participant (la un concurs, la alegeri etc.). 6) A însemna prin sine; a constitui; a reprezenta. /<fr. présenter, lat. praesentare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE PREZENTÁ mă prezínt intranz. 1) (despre persoane) A apărea în propria persoană (în fața unei autorități); a-și face apariția personal (undeva); a se înfățișa; a compărea. 2) A apărea sub un anumit aspect, într-o formă concretă (ca alt obiect sau persoană); a se înfățișa. ◊ ~ bine (sau rău) a produce (la prima vedere) o impresie bună (sau rea). /<fr. présenter, lat. praesentare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PREZÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care este de față; aflat acolo unde se vorbește sau se face ceva. ◊ ~! formulă de răspuns a celui care este) aici! de față! 2) (despre acțiuni, procese) Care are loc în timpul de față; actual. /<lat. praesens, ~ntis, fr. présent
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PREZÉNȚĂ ~e f. Faptul de a fi prezent undeva. ◊ Condică de ~ condică în care semnează persoanele prezente. ~ de spirit promptitudine în situațiile imprevizibile. În ~a cuiva de față cu cineva. A face act de ~ a asista undeva numai de formă (din datorie sau din politețe). /<fr. présence
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PREZÉNT, -Ă adj. Care este în locul unde se află vorbitorul, care este de față. ♦ Care există în timpul de față; contemporan. // s.n. 1. Timpul prezent, actual; situația actuală. 2. Timp care arată că acțiunea unui verb se desfășoară în momentul de față. ♦ Prezent istoric = prezent cu valoare de perfect, folosit uneori în narațiuni. [< fr. présent, it. presente, lat. praesens].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PREZÉNȚĂ s.f. Faptul de a fi prezent într-un loc determinat. ◊ Prezență de spirit = promptitudine în a judeca sau în a acționa calm în împrejurări neprevăzute; sânge rece. [Cf. fr. présence, it. presenza, lat. praesentia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PREZÉNT, -Ă I. adj. care se petrece, există etc. în timpul vieții vorbitorului, în momentul de față; actual, contemporan. ◊ (interj.) formulă de răspuns la un apel nominal. II. s. n. 1. timpul prezent, actual; situația actuală. 2. timp verbal care exprimă o acțiune ce se desfășoară în momentul vorbirii. ♦ ~ istoric = prezent cu valoare de perfect, în narațiuni. (< fr. présent, lat. praesens)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PREZÉNȚĂ s. f. faptul de a fi prezent într-un anumit loc sau timp. ♦ ~ de spirit = promptitudine în a judeca sau acționa calm în împrejurări neprevăzute. (< fr. présence, lat. praesentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PREZÉNT s. v. atenție, cadou, dar, surpriză.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PREZÉNȚĂ s. 1. (înv.) asistență, parisie. (În ~ autorităților ...) 2. v. existență.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Prezent ≠ absent, viitor, trecut
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
Prezență ≠ absență, lipsă
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
prezént (prezéntă), adj. – 1. De față, existent. – 2. (S. n.) Timp actual. – 3. (S. n. rar) Cadou, dar. Fr. présent. – Der. prezenta, vb., din fr. présenter; prezență, s. f., din fr. présence; prezentabil, adj., din fr. présentable.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
prezént adj. m., pl. prezénți; f. sg. prezéntă, pl. prezénte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
prezénță s. f., g.-d. art. prezénței; pl. prezénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink