Dex prezumție

PREZÚMȚIE, prezumții, s. f. (Livr.) 1. Părere întemeiată pe aparențe, pe ipoteze, pe deducții; presupunere, supoziție. ♦ Recunoaștere a unui fapt ca autentic din punct de vedere juridic, până la proba contrară. 2. Părere exagerat de bună despre sine; înfumurare, aroganță. – Din fr. présomption, lat. praesumptio.

PREZÚMȚIE s.f. 1. Părere întemeiată pe fapte aparente; presupunere; supoziție. 2. Recunoaștere a unui fapt ca autentic până la proba contrară. 3. Părere prea bună despre sine; înfumurare, aroganță. [Gen. -iei, var. prezumpție, prezumțiune s.f. / cf. lat. praesumptio, it. presuntione, fr. présomption].

PREZÚMȚIE s. f. 1. părere întemeiată pe fapte aparente; presupunere; supoziție. 2. (jur.) recunoaștere a unui fapt ca autentic până la proba contrară. 3. părere prea bună despre sine; înfumurare, aroganță, infatuare. (< fr. présomption, lat. praesumptio)

PREZÚMȚIE s. 1. v. ipoteză. 2. v. presupunere.

PREZÚMȚIE s. v. aroganță, fală, fudulie, impertinență, infatuare, insolență, înfumurare, îngâmfare, măgărie, mândrie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, orgoliu, semeție, sfruntare, trufie, tupeu,vanitate.

prezúmție s. f. (sil. -ți-e), art. prezúmția (sil. -ți-a), g.-d. art. prezúmției; (presupuneri) pl. prezúmții, art. prezúmțiile (sil. -ți-i-)

PREZÚMȚIE ~i f. 1) Părere bazată numai pe fapte aparente; presupunere; supoziție; ipoteză. ◊ ~ de nevinovăție principiu juridic potrivit căruia o persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni este considerată nevinovată până în momentul când vinovăția ei va fi stabilită de lege. 2) Opinie prea avantajoasă și neîntemeiată despre sine; supraestimare proprie. [G.-D. prezumției; Sil. -ți-e] /<fr. présomption, lat. praesumptio, ~onis