PRIBEÁG, -Ă, pribegi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care merge din loc în loc fără a avea o țintă sau o treabă precisă; hoinar; străin. ♦ (Om) refugiat, fugar, emigrant. 2. Adj. Singur, izolat, răzleț. – Din sl. prĕbĕgŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRIBEÁG adj., s. 1. adj., s. hoinar. 2. adj. v. răzleț. 3. s. v. refugiat. 4. adj., s. v. exilat. 5. s., adj. v. emigrant. 6. adj., s. străin, (înv.) nemernic, venit, (slavonism înv.) proidit. (E ~ pe la noi.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PRIBEÁG s. v. haiduc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pribeág (pribeágă), adj. – 1. Rătăcitor, hoinar. – 2. Dezrădăcinat, exilat. – Var. Mold. pribag. Sl. prĕbĕgŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 40), cf. slov., mag. pribeg, „fugar”. – Der. pribegi, vb. (a rătăci, a emigra); pribegie, s. f. (exil, părăsire voită a locului natal).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pribeág adj. m., s. m., pl. pribégi; f. sg. pribeágă, pl. pribége
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PRIBEÁG ~eagă (~égi, ~ége) 1) și substantival (despre persoane) Care și-a părăsit locurile natale, rătăcind printre străini. 3) și substantival Care umblă mult și fără rost; vagabond; hoinar. 3) și fig. Care este singur; solitar. /<sl. prĕbĕgu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink