PRICÁZ, pricazuri, s. n. (Reg.) Lucru, întâmplare care pricinuiește cuiva necaz, pagubă, nenorocire; semn rău, piază rea. ◊ Expr. A face (cuiva sau la ceva) pricaz = a atrage (asupra cuiva sau a ceva) răul, nenorocirea. ♦ P. ext. Pagubă însemnată (în vite) suportată de cineva. – Din sl. pricazŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
pricáz (pricázuri), s. n. – Necaz, nenorocire, pagubă. Sl. prikazŭ „poveste” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 208), cf. necaz. Pentru semantism, cf. fr. j’ai eu une histoire „am avut un necaz”. Cuvînt nefolosit în Munt. – Der. pricăji, vb. (a face sau a zice lucruri care aduc necaz; a se mînji, a se molipsi; a se chinui), ca necăji de la necaz (din sl. prikazati, „a demonstra”, după Cihac; din sl. prokaziti „a se strica”, după Tiktin); pricază, s. f. (înv., lepră); pricaznic, adj. (înv., nenorocit, funest).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
PRICĂZ s. v. animozitate, ceartă, conflict, daună, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispozi-ție, dispută, divergență, gâlceavă, hotă-râre, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, ordin, pagubă, pierdere, poruncă, prejudiciu, stricăciune, vrajbă, zâzanie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink