PRIETENÍE, prietenii, s. f. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. ♦ Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva. ♦ Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) prietiníe s. f.] – Prieten + suf. -ie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRIETENÍE s. 1. amiciție, (înv. și pop.) prieteșug, (înv. și reg.) amicie, (reg.) fârtăție, ortăcie, (înv.) prietnicie. (O ~ durabilă.) 2. v. bunăvoință. 3. amabilitate, atenție, bunăvoință, solicitudine. (Ne-a arătat multă ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Prietenie ≠ dușmănie, inimiciție, ostilitate, vrajbă, vrăjmășie
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
prieteníe s. f. (sil. pri-e-), art. prietenía, g.-d. art. prieteníei; pl. prieteníi, art. prieteníile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PRIETENÍE ~i f. 1) Sentiment, de obicei durabil, propriu relațiilor dintre prieteni; amiciție. 2) Legătură de colaborare bazată pe comunitatea de interese și de aspirații. ~a dintre țările lumii. [Sil. pri-e-] /prieten + suf. ~ie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink