Dex prigonire

PRIGONÍRE, prigoniri, s. f. Acțiunea de a prigoni; persecuție, împilare, asuprire. – V. prigoni.

PRIGONÍRE s. 1. v. oprimare. 2. v. persecutare.

PRIGONÍRE s. v. acțiune, animozitate, cauză, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disen-siune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, judecată, litigiu, neînțe-legere, proces, vrajbă, zâzanie.

prigoníre s. f., g.-d. art. prigonírii; pl. prigoníri

PRIGONÍ, prigonesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca cuiva în mod permanent necazuri, neplăceri, a trata cu ură, cu dușmănie, a persecuta; (despre autorități) a lua măsuri represive, a oprima. 2. A izgoni, a fugări pe cineva. ♦ Fig. (Despre abstracte) A urmări, a obseda; a chinui. – Din sl. prigoniti.

A PRIGONÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A urmări insistent, pricinuind neplăceri; a persecuta. 2) (persoane) A pune pe fugă; a alunga. 3) fig. (despre idei, gânduri, sentimente, amintiri) A urmări în permanență; a nu slăbi nici pentru un moment; a persecuta; a roade; a măcina. /<sl. prigoniti

PRIGONÍ vb. 1. v. oprima. 2. v. persecuta.

PRIGONÍ vb. v. alunga, certa, depărta, fugări, goni, hăitui, izgoni, îndepărta, învrăjbi, judeca, supăra, urmări.

prigoní (prigonésc, prigonít), vb. – A persecuta, a oprima, a chinui. Sl. prigoniti (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 237; Conev 102). – Der. prigoană, s. f. (persecuție), cf. sl. prigonŭ; prigonitor, adj. (asupritor); prigon, s. n. (perechea de vite din mijloc la atelajele de trei perechi de boi), din sl., rus. prigon; prigonar, adj. (care aparține perechii din mijloc).

prigoní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prigonésc, imperf. 3. sg. prigoneá; conj. prez. 3 sg. și pl. prigoneáscă