PRIHÁNĂ, prihane, s. f. (Rar) Faptă care încalcă morala; vină morală, necinste; păcat. ◊ Loc. adj. Fără (de) prihană = curat, pur2, nevinovat; cast. – Din ucr. pryhana.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRIHÁNĂ f. Vină morală. ◊ Fără ~ curat; nevinovat; neprihănit. /<ucr. pryhana
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PRIHÁNĂ s. v. abatere, acuzare, acuzație, blam, blamare, condamnare, culpabilitate, culpă, dezaprobare, eroare, greșeală, imputare, imputație, înfierare, învinovățire, învinuire, neaprobare, păcat, pângărire, profanare, reprobare, reproș, respingere, spurcare, stigmatizare, vină, vinovăție.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
prihánă (prihắni), s. f. – 1. (Înv.) Acuzație, vină. – 2. Pată, defect, cusur, meteahnă. Sl. dar lipsește etimonul exact, cf. ceh. prihana, pol. przygana, rut. prigana (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 237; Tiktin), cf. prigoni. Trecerea lui g › h nu a fost explicată. – Der. prihăni, vb. (a păta); prihanie, s. f. (pată, dezonoare); neprihănit, adj. (pur, curat, cast).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
prihánă s. f., g.-d. art. prihánei; pl. priháne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink