PRIPÓN, pripoane, s. n. 1. Funie sau odgon cu care se leagă vitele la păscut; țăruș înfipt în pământ de care se prinde această funie sau acest odgon. ♦ Funie care servește la legarea de mal sau la tragerea la mal a unei ambarcații; țăruș de care se leagă o ambarcație la țărm, cu care se fixează un cort etc. 2. Șir de cârlige cu nadă pentru pescuit. – Din scr. pripon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRIPÓN s. 1. v. țăruș. 2. (reg.) conovăț, (Ban., Transilv. și Olt.) paivan. (Cu ~ul se leagă animalele care pasc.) 3. (PESCUIT) (reg.) cărmăcuță, sfoară.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pripón (pripoáne), s. n. – 1. Odgon, funie cu care se leagă un animal la un țăruș. – 2. Stîlp, țăruș care servește la legat. – 3. Cîrmac, undiță, paragat. Sl. prĕponŭ „obstacol” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 293; Conev 57), cf. sl. pripona, cuvînt cu sens obscur (Miklosich, Lexicon, 677), bg., sb., cr. pripon. – Der. priponi, vb. (a lega un animal la un țăruș, mai ales un cal sau o capră; Arg., a încătușa); priponeală, s. f. (acțiunea de a lega).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pripón s. n., pl. pripoáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PRIPÓN ~oáne n. 1) Țăruș înfipt în pământ, de care se leagă animalele pentru a paște într-un anumit loc. 2) Funie cu care se leagă animalele de acest țăruș. 3) Par bătut adânc în pământ de care se leagă o ambarcațiune la malul unei ape. 4) Unealtă de pescuit, constând dintr-o sfoară lungă, de care sunt legate din loc în loc fire scurte, prevăzute cu cârlige la capete. /<sl. prĕponu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink