PRIVAȚIÚNE, privațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a fi privat sau de a se priva de ceva; (de obicei la pl.) lipsă, sărăcie, mizerie. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. privation.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRIVAȚIÚNE s.f. Pierdere, suprimare, lipsă a unui drept, a unui bun, a unui avantaj. ♦ (La pl.) Lipsă, sărăcie; abținere voită. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. privation, lat. privatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PRIVAȚIÚNE s. f. faptul de a (se) priva; (pl.) lipsuri, sărăcie. (< fr. privation, lat. privatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PRIVAȚIÚNE s. v. lipsă, mizerie, nevoie, sărăcie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
privațiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. privațiúnii; pl. privațiúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PRIVAȚIÚNE ~i f. 1) v. A PRIVA și A SE PRIVA. 2) Lipsă de mijloace necesare; sărăcie; mizerie. [Sil. -ți-u-] /<fr. privation
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink