PRIVILÉGIU, privilegii, s. n. Avantaj, scutire de obligații (către stat), drept sau distincție socială care se acordă, în situații speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, în feudalism, orașelor și mănăstirilor; (concr.) act prin care se acordă un avantaj, un drept, o distincție etc. ♦ Spec. (Jur.) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalți creditori, în virtutea creanței sale. ♦ P. gener. Drept, avantaj, favoare; împrejurare favorabilă pentru cineva. [Pl. și: (înv.) privilegiuri] – Din fr. privilège, lat. privilegium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRIVILÉGIU s.n. Înlesnire, drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite. ♦ (Jur.) Drept de care se bucură o persoană (juridică sau fizică) de a fi preferată la plată înaintea altora. [Pron. -giu, pl. -ii, -iuri. / < lat. privilegium, cf. it. privilegio, fr. privilège].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PRIVILÉGIU s. n. 1. drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite. 2. (jur.) drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat la plată înaintea altora. (< fr. privilège, lat. privilegium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PRIVILÉGIU s. 1. v. prerogativă. 2. drept. (S-a folosit de ~ pe care îl are.) 3. v. avantaj. 4. avan-taj, favoare. (Mă bucur de ~ul de a-l cunoaște.) 5. v. cinste. 6. avantaj, binefacere, dar, folos. (~iile tehnicii moderne.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
privilégiu s. n. [-giu pron. -giu], art. privilégiul; pl. privilégii, art. privilégiile (sil. -gi-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PRIVILÉGIU ~i n. 1) Drept particular acordat unui individ sau unei colectivități, pe care ceilalți membri ai societății nu-l posedă; avantaj. 2) Bunăvoință deosebită acordată cuiva; favoare. /<fr. privilege, lat. privilegium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink