PROCHÍMEN, prochimene, s. n. 1. (Bis.) Nume dat versetelor din psalmi care se cântă înainte de a se citi un pasaj din Biblie sau înainte de o rugăciune sau de o cântare. 2. (Înv.; în expr.) A veni la prochimen = a reveni la subiect, după o digresiune. A aduce (pe cineva) la prochimen = a îndrepta, a aduce (pe cineva) pe calea cea bună. – Din ngr. prokímenon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PROCHÍMEN s. v. chestiune, lucru, proble-mă, subiect, temă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
prochímen (prochímene), s. n. – Chestiune, problemă. Ngr. προϰείμενον „plan” (Cihac, II, 690; Gáldi 236). Sec. XIX, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
prochímen s. n., (versete) pl. prochímene
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PROCHÍMEN ~e n. bis. Verset din psalm care se cântă înainte de citirea unui pasaj din Biblie. ◊ A veni la ~ a reveni la subiect (după o anumită abatere). /<ngr. prokímenon
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink