PROCLÉT, -Ă, procleți, -te, adj. 1. (Înv.; adesea substantivat) Care a fost excomunicat, anatemizat, blestemat; eretic; p. ext. păgân, necredincios. 2. (Reg.; adesea substantivat) Ticălos, rău, păcătos, ipocrit. 3. (Reg.) Grozav, strașnic, cumplit. – Din bg. proklet.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PROCLÉT adj. v. afurisit, anatemizat, blestemat, duplicitar, excomunicat, fals, fariseic, necredincios, păgân.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PROCLÉT adj., s. v. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PROCLÉT s., adj. v. fățarnic, ipocrit, min-cinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
proclét (proclétă), adj. – Blestemat, afurisit. Sl. proklętŭ, din klęti „a blama, a detesta” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Byhan 314; Bărbulescu, Arhiva, XLII, 204). – Der. procleți vb. (a afurisi); triclet (var. treclet), adj. (afurisit), din sl. triklętŭ „de trei ori afurisit”; procleț(en)ie, s. f. (înv., blestem).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
proclét adj. m. (sil. -clet), pl. procléți; f. sg. proclétă, pl. procléte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PROCLÉT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) rel. Care a fost anatemizat de biserică; afurisit; excomunicat. 2) Care se ține numai de rele; cu purtări rele; afurisit. /<sl. prokletu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PROCLÉTUL s. art. v. aghiuță, demon, diavol, d**c, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink