PROGENITÚRĂ, progenituri, s. f. Vlăstar, urmaș, odraslă; pui de animal. – Din fr. progéniture.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PROGENITÚRĂ s.f. Vlăstar, urmaș; (la animale) pui, prăsilă. [< fr. progéniture].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PROGENITÚRĂ s. f. vlăstar, urmaș, odraslă, pui al unui animal. (< fr. progéniture)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PROGENITÚRĂ s. 1. v. urmaș. 2. v. copil. 3. v. pui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
progenitúră s. f., g.-d. art. progenitúrii; pl. progenitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PROGENITÚRĂ ~i f. 1) Copil care descinde dintr-o familie; urmaș; vlăstar. 2) Animal sau grup de animale tinere în raport cu animalele care le-au născut. /<fr. progéniture
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink