PROMONTÓRIU, promontorii, s. n. Fâșie de pământ înaltă și stâncoasă care înaintează în mare. – Din lat. promontorium, fr. promontoire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PROMONTÓRIU s.n. 1. Fâșie de pământ înaltă și abruptă care înaintează în mare; cap. 2. (Anat.) Proeminență osoasă. ♦ Proeminență formată de unghiul dintre ultima vertebră lombară și sacru. [Pron. -riu. / < lat. promontorium, cf. it. promontorio, fr. promontoire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PROMONTÓRIU s. n. 1. fâșie de uscat înaltă și abruptă care înaintează în mare; cap1 (1). 2. proeminență osoasă. ◊ proeminență formată de unghiul dintre ultima vertebră lombară și osul sacru. (< lat. promontorium, fr. promontoire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PROMONTÓRIU s. (GEOGR.) (rar) piept.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PROMONTÓRIU s. v. masiv, munte.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
promontóriu (geogr., med.) s. n. [-riu pron. -riu], art. promontóriul; pl. promontórii, art. promontóriile (sil. -ri-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PROMONTÓRIU ~i n. Fâșie de pământ abruptă care înaintează în mare; cap. /<lat. promontarium, fr. promontoire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink