PRONÚNȚIE, pronunții, s. f. Pronunțare, rostire; mod de a pronunța. – Din it. pronunzia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRONÚNȚIE s.f. Pronunțare; rostire. [Gen. -iei. / după fr. prononciation].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PRONÚNȚIE s. f. pronunțare (1). (< lat. pronuntio, it. pronunzia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PRONÚNȚIE s. 1. v. pronunțare. 2. pronunțare, (înv.) pronunțiație. (Are o ~ străină.) 3. v. fo-netism.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pronúnție s. f. (sil. -ți-e), art. pronúnția (sil. -ți-a), g.-d. art. pronúnției; pl. pronúnții, art. pronúnțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PRONÚNȚIE ~i f. v. PRONUNȚARE. /<it. pronunzia, lat. pronuntio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink