Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
PRÓPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care aparține în mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se dă unui lucru sau unei ființe spre a le deosebi de alte lucruri sau ființe din aceeași categorie și care se scrie cu inițială mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De bază, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRÓPRIU, -IE adj. 1. Care aparține cuiva în mod exclusiv; personal. ◊ Amor propriu = sentiment al propriei demnități, conștiința valorii proprii. 2. Caracteristic, particular. 3. Indicat, bun pentru... 4. (Despre un cuvânt sau un termen) Care redă precis ideea de exprimat. ◊ Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. figurat) Prim, de bază, natural. [Pron. -priu. / < lat. proprius, cf. fr. propre].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PRÓPRIU, -IE adj. 1. care aparține în mod exclusiv cuiva; personal. 2. caracteristic, particular. 3. care este bun, indicat pentru... 4. (despre cuvinte, stil etc.) care redă exact noțiunea sau ideea ce trebuie exprimată. ♦ ~-zis = de fapt; la drept vorbind. ♦ (despre sensuri) prim, de bază. (< lat. proprius, fr. propre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PRÓPRIU adj. 1. v. particular. 2. v. personal. 3. individual, particular, personal, (rar) subiectiv. (O viziune, o creație ~.) 4. v. caracteristic. 5. adecvat, bun, indicat, nimerit, potrivit. (Un teren ~ pentru înflorirea artelor.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Propriu ≠ comun, figurat, impropriu, necaracteristic
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
própriu (próprie), adj. – Personal, specific. Fr. propre.Der. impropriu, adj., din fr. impropre; proprietar (var. vulg. propietar), s. m., din fr. propriétaire; prop(r)ietăreasă, s. f. (stăpînă); prop(r)ietate, s. f., din fr. propriéte; improprietate, s. f., din fr. impropriéte; împrop(r)ietări, vb. (a se face proprietar; a da țăranilor proprietăți agricole). Toate var. fără r sînt vulgare.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
própriu adj. m. [-priu pron. -priu], art. própriul, pl. próprii, art. própriii (sil. -pri-ii); f. sg. próprie (sil. -pri-e), art. própria (sil. -pri-a), g.-d. art. própriei, pl. próprii, art. própriile (sil. -pri-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PRÓPRIU ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care aparține unei persoane; individual. ◊ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei ființe sau unui lucru pentru a le deosebi de alte ființe sau lucruri. 2) Care întrunește trăsături ce individualizează; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronunțare ~e. 3) Care este în concordanță deplină; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. ◊ Sens ~ sens inițial, de bază. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
amór-própriu s. n. [-priu pron. -priu], art. amórul-própriu, g.-d. art. amórului-própriu
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
própriu-zís adj. m. [-priu pron. -priu], pl. própriu-zíși; f. sg. própriu-zísă, pl. própriu-zíse
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)