PRĂDĂTÓR, -OÁRE, prădători, -oare, s. m. și f. 1. (Rar) Persoană care pradă, care jefuiește; jefuitor; hoț. 2. (Reg.) Om risipitor, cheltuitor. – Prăda + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRĂDĂTÓR adj., s. v. cheltuitor, înrobitor, risipitor, robitor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PRĂDĂTÓR s. jefuitor, (livr.) spoliator, (reg.) jăpcan, jăpcaș, (Mold.) jăcaș, (înv.) pleșcaș, pleșcuitor, prădaș. (Un ~ nemilos.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PRĂDĂTÓR s. v. hoț, pungaș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
prădătór s. m., pl. prădătóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PRĂDĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care pradă; jefuitor. /a prăda + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
prădătoáre s. f., g.-d. art. prădătoárei; pl. prădătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink