Dex publica

PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare.

PUBLICÁ vb. I. tr. A tipări (o carte, un articol etc.). a face să apară; a difuza. [P.i. públic. / < lat. publicare, cf. it. pubblicare].

PUBLICÁ vb. tr. a tipări, a face să apară (o carte, un articol etc.). ◊ a edita. (< lat. publicare)

PUBLICÁ vb. 1. a edita, a imprima, a scoate, a tipări, (înv.) a publicarisi, a publicui, a scrie. (A ~ o revistă.) 2. v. apărea.

PUBLICÁ vb. v. anunța, bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, încunoștința, înștiința, ponegri, vesti.

publicá vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. públic, 3 sg. și pl. públică

PÚBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n. sg., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. ◊ Marele public = Ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. Învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public.

A PUBLICÁ públic tranz. 1) (cărți, articole, știri, hotărâri etc.) A face să apară pe calea tiparului; a tipări; a edita. 2) (știri, noutăți etc.) A face cunoscut unui cerc larg de persoane (pe calea tiparului); a anunța în mod public; a răspândi; a divulga. /<lat. publicare

PÚBLIC¹ n. 1) Număr mare de persoane; lume; mulțime. 2) Totalitate a persoanelor care asistă la un spectacol sau la o conferință. ◊ Marele ~ masele largi ale populației. În ~ în văzul lumii; în fața unui număr mare de oameni. /<lat. publicus, fr. public

PÚBLIC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivități omenești. Atitudine ~că. Manifestare ~că. ◊ Opinie ~că părere a colectivității. Viață ~că a) viața politică și administrativă dintr-un stat; b) activitatea unei persoane în raport cu funcțiile sociale pe care le exercită. 2) Care aparține întregii societăți. Bunuri ~ce. Învățământ ~. 3) Care este accesibil pentru toți membrii societății; pus la dispoziția tuturor; comun. Bibliotecă ~că. ◊ Grădină ~că parc. 4) Care aparține statului; de stat. 5) Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. Scrutin ~. Judecată ~că. /<lat. publicus, fr. public

PÚBLIC, -Ă adj. 1. (Op. privat) Care privește tot poporul, care aparține întregii națiuni. ♦ Care poate fi folosit de toată lumea. 2. Care se petrece, care are loc în fața unei adunări de oameni. 3. Care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate. ♦ Opinie publică = v. opinie. // s.n. 1. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume. 2. Totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. [Cf. fr. public, it. pubblico, lat. publicus].

PÚBLIC, -Ă I. adj. 1. care privește tot poporul, aparține întregii națiuni. ◊ care poate fi folosit de toată lumea. ◊ (despre persoane) care ocupă o funcție de stat. 2. care are loc în fața unei adunări de oameni. 3. care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate. II. s. n. 1. colectivitate mare de oameni; mulțime. 2. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință. (< lat. publicus, fr. public)

FEMEIE PÚBLICĂ s. v. cocotă, c***ă, femeie de stradă, p*********ă, t***ă.

MINISTER PÚBLIC s. v. acuzator, procuror.

PÚBLIC adj., s. 1. adj. v. general. 2. adj. (livr.) exoteric. (Doctrină ~.) 3. s. v. asistență. 4. s. sală. (~ul a izbucnit în aplauze.)

PÚBLIC s. v. locuitori, populație.

PÚBLICĂ s. v. republică, stat, țară.

Public ≠ privat

públic (públică), adj. – Obștesc, general. Fr. publique. – Der. publică, s. f. (republică), din lat. res publica, cf. pol. publika (Tiktin), sec. XVIII, înv.; publica (var. înv. publicarisi), vb., din lat. publicare, var. cu suf. ngr. -isi; publicui, vb. (înv., a publica); publicați(un)e, s. f., din fr. publication; publicist, s. m., din fr. publiciste; publicitate, s. f., din fr. publicité; republică, s. f., din fr. république; republican, adj., din fr. républicain.

públic adj. m. (sil. -blic), pl. públici; f. sg. públică, pl. públice

públic s. n. (sil. -blic)

TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (în engl.: European Union Civil Service Tribunal), instanță specializată a U.E. cu sediul la Luxembourg, înființată în 2004 cu rolul de a prelua o parte din atribuțiile Tribunalului de Primă Instanță și anume cele care conferă competențe în ceea ce privește judecarea disputelor dintre U.E. și funcționarii săi publici.