PUIÉT, (1, 2) s. n., (3) puieți, s. m. (Cu sens colectiv) 1. S. n. Mulțime de pui1 (I 1, 2). ♦ Pești mici (în prima lor perioadă de viață) servind adesea la repopularea apelor naturale. 2. S. n. Larve (de albine). 3. S. m. Plante lemnoase tinere care se transplantează în altă parte; p. gener. plante tinere. [Pr.: pu-iet] – Pui1 + suf. -et.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PUIÉT s. (BOT.) 1. copăcel, (reg.) puiandru. 2. (la pl.) material săditor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
puiét (plantă tânără) s. m., pl. puiéți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
puiét (colectiv) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PUIÉT ~ți m. 1) Totalitate a peștilor mici aflați în prima fază de dezvoltare. 2) Larve de albine. 3) Arbore sau arbust tânăr care urmează a fi transplantat. /pui + suf. ~et
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PUIÉȚ s. v. copil.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
puiéț, puiéți, s.m. și puiețe, s.n. (reg.) 1. (s.m.) scândura de jos a ferestrei. 2. (s.n.) sertăraș.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink