PUIȘÓR1, (1) puișori, s. m., (2, 3) puișoare, s. n. 1. S. m. Diminutiv al lui pui1; puiuleț, puiuț. 2. S. n. (Reg.) Doniță mică. 3. S. n. Pernă mică, care se așază sub cap (peste o pernă mare); puiuț. [Pr.: pu-i-] – Pui1 + suf. -ișor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PUIȘÓR2, puișori, s. m. (Reg.) Veche monedă austriacă de argint, care a circulat și în țările române; pui2. [Pr.: pu-i-] – Pui2 + suf. -ișor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PUIȘÓR m. (diminutiv de la pui) pop. Pernă mică; pernuță; modiță. [Sil. pu-i-] /pui + suf. ~ișor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PUIȘÓR s. 1. puiuț, (pop.) puiuleț. (~ de pasăre.) 2. v. pernuță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PUIȘÓR s. v. băncuță, firfiric.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
puișór (puișóri), s. m. – Monedă austriacă de cupru. Din pui, cuvînt puțin folosit cu acest sens, și acesta din sb. pulja (Candrea); tc. ‹ pul, cf. bg., rus. pul. Mai ales în Trans.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
puișór (pui mic, monedă) s. m., pl. puișóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
puișór (pernă, doniță mică) s. n., pl. puișoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink