PUNCTUÁȚIE, punctuații, s. f. Sistem de semne grafice convenționale care au rolul de a marca propozițiile, frazele, pauzele, intonația, întreruperea șirului vorbirii etc., mod de a folosi aceste semne; ramură a gramaticii care indică folosirea corectă a acestor semne. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) punctuațiúne s. f.] – Din fr. punctuation (după punct).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PUNCTUÁȚIE s.f. Totalitatea semnelor grafice cu ajutorul cărora se despart frazele între ele și părțile constitutive ale frazei; parte a gramaticii care cuprinde regulile de întrebuințare a acestor semne; fel de a întrebuința aceste semne. [Gen. -iei, var. punctuațiune s.f. / cf. fr. punctuation].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PUNCTUÁȚIE s. f. sistem de semne grafice cu ajutorul cărora se despart frazele între ele și părțile constitutive ale frazei; parte a gramaticii care cuprinde regulile de folosire a acestor semne; felul de a le folosi. (după fr. ponctuation)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PUNCTUÁȚIE s. (LINGV.) (înv.) prozodie. (Reguli de ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
punctuáție s. f. (sil. punc-tu-a-ți-e), art. punctuáția (sil. -ți-a), g.-d. art. punctuáției; pl. punctuáții
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PUNCTUÁȚIE ~i f. 1) Ansamblu de sisteme grafice convenționale care marchează structura enunțului, pauzele și modificările intonației. 2) Compartiment al gramaticii care indică utilizarea corectă a acestui ansamblu de sisteme grafice. [G.-D. punctuației; Sil. -tu-a-] /<fr. ponctuation
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink