PURCÉL, purcei, s. m. Puiul (de s*x masculin al) scroafei, de obicei până la înțărcare; p. gener. porc tânăr. ◊ Expr. (Fam.) Cu cățel, cu purcel = cu tot ce are, cu tot avutul. – Lat. porcellus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
purcél (purcéi), s. m. – 1. Godac. – 2. Pată de cerneală. – Mr. purțel, megl. purțoi, istr. porce. Lat. pŏrcĕllus (Pușcariu 1406; Candrea-Dens., 1527; REW 6660), cf. it. porcello, prov., cat. porsel, fr. pourceau. – Der. purcea, s. f. (scrofiță; scroafă; Arg., ladă de bani); cică (var. cicio), interj. (servește la chemarea porcilor); purcelușe, s. f. (scrofiță); purceli, vb. refl. (a se împerechea porcii). – Cf. porc.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
purcél s. m., pl. purcéi, art. purcéii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PURCÉL ~i m. 1) Pui (mai ales mascul) al scroafei. ◊ Cu cățel (și) cu ~ cu toată familia; cu toții. 2) Porc tânăr. /<lat. porcellus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SCROAFA-CU-PURCÉI s. v. porcii.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Scroáfa-cu-Purcéi (astron.) s. pr. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink