PURICÁRIȚĂ, puricarițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule și având miros neplăcut; puricică (Pulicaria vulgaris). – Purice + suf. -ariță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PURICÁRIȚĂ s. (BOT.; Pulicaria vulgaris) (reg.) puricică, puricioasă, rozovă, iarba-puricelui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
puricáriță s. f., g.-d. art. puricáriței; pl. puricárițe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PURICÁRIȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina e****ă păroasă, de culoare cenușie, și cu flori galbene, urât mirositoare, dispuse în capitule, care crește prin locuri umede; iarba-puricelui. /purice + suf. ~ariță
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink